Răspuns:
Într-o dimineață de iarnă, soarele se ridica timid pe cer, împrăștiind sclipiri argintii peste lumea înghețată. În acest decor fermecător, copiii ieșeau în curtea acoperită de zăpadă pentru a se bucura de joacă și veselie.
Râsete cristaline se auzeau în aer, iar bucuria se citea pe fețele micilor exploratori ai iernii. Cu ochii strălucitori, ei își pregăteau săniile și derdelușele pentru o nouă aventură pe panta acoperită de zăpadă. Hainele groase și căciulile colorate le protejau de frigul aspru al iernii, dar nimic nu putea opri entuziasmul lor.
Cu săniile trase de prieteni sau derdelușele zburătoare sub ei, copiii se aruncau în coborâri pline de veselie. Zăpada se ridica în vârfuri de fulgi ușori în timp ce sania aluneca într-o cursă plină de amuzament. Fiecare coborâre era prilej de bucurie și hohote de râs.
În mijlocul acestei lumi de basm, un om în vârstă, cu ochi blânzi și zâmbet cald, priva cu nostalgia amintirilor sale de ierni petrecute în aceeași joacă plină de inocență. Cu mâinile încălzite de o ceașcă de ciocolată caldă, el privea cu drag copiii care continuau să-și creeze propriile amintiri.
Iarna era un sezon al bucuriei și comuniunii, în care soarele își găsea locul printre fulgii de zăpadă, iar joaca copiilor aducea un strop de căldură în inimile celor din jur. Într-o zi de iarnă așa, fiecare moment de nevinovăție și fericire părea a fi înveșmântat în strălucirea aceea magică, iar amintirile se prelungeau ca o poveste de iarnă veșnică.
