Intr o zi ploioasă, poate cam tristă ca aceasta și a făcut apariția, cunoscutul Arpagic chiar în fața blocului meu. Cu priviri imploratoare ma ruga sa l iau la mine doar până când toamna se va opri din plâns(va înceta ploaia).
Bineinteles,l am luat la mine in casa nestiind de ce poate fi in stare un pisic asa ca el.O fi avut Ana Blandiana un motiv cand s a decis să scrie despre el.Așadar,înduioșata,l am lăsat singur pt a i pregăti ceva de mâncare. Nu mare mi a fost mirarea cand m am intors caci micul Arpagic, cocoțat pe patul meu,încerca să citească...chiar despre el din cartea mea.Multumit de părerea autoarei,își lua la revedere cu un singur și simplu ,,Miau!",lipai lapticul cald si ca si cum nimic nu s ar fi intamplat iesi silentios pe ușa ca si cum pur si simplu ar fi vrut să vadă ce spune lumea despre el.
Si uite asa,mi a venit inspirația pt aceasta compunere.Si cine stie,poate micul Arpagic rătăcește și astăzi pe străzi cu ochii lui albastri cautand pe cineva care ar putea scrie încă o poezie despre năzdravaniile lui.
