Priveam melancolic crampeiul de lumina ce se ivise pe cer aproape de amurg gandurile curgandu mi in minte cu repeziciune la vestile auzite de la un soldatul :regele dac Decebal se sinucise cu cateva zile in urma iar vestile au fost pt mine ceva cutremurator avand in vedere ca aasta se intamplase cu 3 zile in urma
Dar o intrebare imi zbura atunci prin minte ca un fluture ce cauta cu repeziciune un loc sa se aseze : De ce ? . Soldatul insa nu se sinchisi prea mult si sa gandeasca si saltutand militareste se retrase.
Raspunsul l-am gasit dupa cateva clipe: sa fii plimbat intr-un car de lupta pe sub arcurile maiestuoase de triumf construite de Traian si de predecesorii sai ar fi fist cea mai mare umilinta pe care un rege ar fi putut sa o suporte iar moartea parea la fel de usoara ca jocul unor copii.
Imi spusesem ca poate si eu as fi fact asta daca as fi fost in licul lui avand in veder ca nu as fi suportat sub niciun chip sa mi vad tara inrobita de dusmani.
Dar, acum pacea romana se aseza peste imperiu la fel ca o patura de nea peste pamantul inghetat , acand sa dainuiasca presimteam eu cateva secole.
Oamenii petreceau de zor iar imparatul Traian inalta impunatoarea maiestuoasa si solemna columna a sa in care erau descrise luptele vitejesti purtate cu dacii . Penru el era o mare onoare sa duca acest imperiu construit de strabunii sai la apogeu .
Asa cum spunea Herodot "tracii ar fi fost un popor de neînvins daca ar fi fost uniti" , am paradit camera unde ma aflam meditand la virbele intelepte ale eruditului , dar faara îndoială si la vechile zile cand eram comandatul legiunii 5 macedonica cea care urma sa fie cantonata in provincia dacia.
