Criptarea datelor este o metodă de a vă proteja datele, împiedicând alte persoane să ajungă la acestea. Dacă aveţi un fişier pe computer pe care doriţi să-l păstraţi secret, să-l puteţi vizualiza sau edita doar dumneavoastră, îl puteţi cripta astfel încât nimeni să nu poată deschide fişierul fără a cunoaşte o anumită parolă. Necesitatea de a cripta informaţiile a existat dintotdeauna.
Astăzi, mai mult ca niciodată, informaţii confidenţiale se transmit zilnic între instituţii guvernamentale şi/sau companii. În fiecare minut, mii de cetăţeni ai planetei îşi introduc datele de identificare ale cardurilor de credit/debit pentru a face cumpărături online.
Criptarea se face cu ajutorul unui algoritm şi a unei chei de criptare. Algoritmul este o funcţie matematică folosită efectiv în procesul de criptare şi decriptare. Combinarea algoritmului cu o anume cheie de criptare dă un rezultat diferit de combinarea aceluiaşi algoritm cu o altă cheie de criptare. Tăria criptării depinde atât de tăria algoritmului, cât şi de tăria cheii de criptare. În urma criptării, informaţiile devin indescifrabile; fără a avea cheia cu care s-a efectuat criptarea, decriptarea este imposibilă (sau cel puţin aşa se vrea).
Criptarea este de două feluri: criptarea simetrică şi criptarea asimetrică (criptarea cu cheie publică)
CRIPTAREA SIMETRICĂ
Criptarea simetrică este cea tradiţională, care funcţionează în felul următor: pe un computer se realizează criptarea informaţiilor cu ajutorul unui algoritm şi o anume cheie. Apoi, informaţia criptată pleacă (fără măsuri de protecţie specială) către destinatar. Destinatarul va vedea informaţia în clar, o va putea decodifica, doar dacă are cheia corespondentă. Dacă o are, o aplică fişierului criptat şi are astfel acces la informaţie în clar.
CRIPTAREA ASIMETRICĂ
După cum am menţionat mai sus, principala problemă a metodei criptării tradiţionale este distribuţia şi păstrarea secretului cheilor de criptare. Criptografia bazată pe chei publice, ce a fost inventată în 1975 de către Whitfield Diffie şi Martin Hellman, rezolvă această problemă foarte elegant.
Criptografia cu cheie publică funcţionează în felul următor: se foloseşte o cheie publică, care - după cum îi spune şi numele - nu este secretă, pentru criptare, şi o cheie privată pentru decriptare. Cu alte cuvinte, oricine poate cripta cu o cheie publică, dar numai cel care are cheia privată poate decripta.
