Era o simpla si linistita zi. Mergeam pe drumul spre casa ( e un drum destul de lung) si dintr-o data se facu o liniste neexplicabila in cuvinte. Priveam catre fabulosul covor al toamnei si dintr-o data un pisoias sare din multimea de frunze. Acesta mi-a captat indata privirea. Intr-o fractura de secunde era deja la picioarele mele. Avea blanita neagra si pufoasa si un glas subtirel ca cand rostea un "meow" parca nici nu il auzeai. Mergeam fregvent pe acele drumuiri dar niciodata nu il vazusem pe acolo. Pasea lent iar prin fiecare pas parca mai mult sarea decat mergea. M-am decis sa il iau acasa. El mi-a raspuns la idee cu entuziasm. Si asa mi-am facut un tovaras si un cel mai bun prieten.
Cu placere !
