Perioada îndrăgită de noi, elevii, este vara. Miroase a vacanță, a 3 luni de distracție și căteva zile la bunici. Eu, vara trecută, am decis să merg la bunicii mei și să mă deconectez de la tehnologie. Planul a mers la început. Am plecat de acasă, părinții mei m-au dus cu mașina iar de acolo el a făcut un drum dus-întors și m-a lăsat singură în fața unui gard înalt, de o culoare închisă. Deja mă simțeam ca într-o carte scrisă de Roald Dahl, în care un băiețel era înfricoșat de bunicile și mătușa sa. Am deschis poarta iar un câine micuț m-a întâmpinat. Când am intrat în casă am auzit-o pe bunica mea.
--- Bine ai venit, draga mea! Ce dor mi-a foat de tine.
--- Și mie îmi pare bine să te revăd, bunico!
--- Acum, să trecem peste politețuri. Dă-mi telefonul!
--- Nu-l am la mine!
Bineînțeles că îl aveam. Sunt o fată normală de 14 ani. În secolul 21, fiecare copil are câte un telefon performant de care nu se poate despărți.
--- Haide cu mine! spuse bunica cu un zâmbet malefic.
Deodată telefon meu a început să sune. Atunci mi-am dat seama că am uitat un detaliu foarte important. Să-mi dau pe silențios telefonul. Imediat bunica mea a luat furtunul și m-a udat din cap până în picioare și mi-a și stricat smartphone-ul. Ce vacanță "minunată" petrecută la bunici!
TRANSCRIS FERICIT!
