Un favorit al lui Bacovia, dintre toate anotimpurile anului, toamna este un anotimp melancolic, romantic. În acest vers, este personificată în chipul unui violonist, acordându-și vioara -- un instrument prin excelență romantic. Se intensifică prin această personificare efectul pe care toamna,-- ca un artist, -- îl are asupra spiritului omenesc: ne întristează, ne mișcă, ne predispune la melancolie. Natura, capătă prin această personificare un suflet. Nu în ultimul rând, există aici o referire la șuierul vântului și la ropotul ploii, sunete poate discordante (acordarea unui instrument e partea ne-armonioasă dintr-un concert). E o aluzie și la faptul că în grădină se petrec majoritatea transformărilor acestui anotimp. Acolo vedem cel mai bine efectele toamnei (copacii se dezgolesc, frunzele dansează prin aer, etc). Poate că toamna de-abia își acordă vioara, nu cântă, aceasta denotând că de-abia acum a început, și că se pregătește doar ca de un concert al elementelor. Ce e sigur e că poetul, din doar câteva cuvinte, produce un puternic efect asupra cititorului, prin surpriza pe care această paralelă între toamnă și violonist, originală și foarte sugestivă, i-o stârnește.
