Desi frumoasa, Alba ca Zapada era o fiinta haina la suflet. Era trufasa si mandra si se privea mereu in oglinda, cumva, facandu-i in ciuda mamei sale vitrege. Incepu sa-si urasca mama din ce in ce mai mult, fiind o fiica nerespectuoasa astfel ca porunci unui vanator sa-i ucida mama. Cum auzi asemenea vorbe, vanatorul se inspaimanta la cererea fetei si ii spuse totul imparatesei. La auzul acestor vorbe, cu inima franta, mama vitrega o alunga pe fata, spunandu-i ca o va astepta in fiecare zi sa se intoarca dupa ce isi va fi schimbat comportamentul.
Colindand singura prin padure, gasi la marginea acesteia o casuta mica, si nepoliticoasa, nici nu se mai mai obosi sa bata la usa: intra neinvitata si manca pofticioasa hrana pregatita de pe masa. Dupa ce cotrobai prin casuta mult prea miac pentru ea, obosita , urca scarile pentru a dormi. Nu peste multa vreme, stapanii casei o gasira pe straina in locuinta lor. O trezesc, iar aceasta in loc sa isi ceara iertare pentru faptul ca a intrat asa in adapostul lor si le-a mancat mancarea, ii cearta pentru lipsa de bun simt de a o trezi. Ba mai mult, ii alunga din propria casa. Cei 7 pitici, pornira atunci la drum in cautarea unei vrajitoare bune care sa o faca sa isi schimbe atitudine afata de persoanele din jur. Aceasta le darui un mar rosu, fermecat, pe care la randul lor i-l oferira fete. La prima muscatura, fata lesina. In scurt timp se trezeste, priveste in jur necunoscand locul, si isi cere iertare piticilor pentru lipsa de politete aratata, de a intra in casa lor neinvitata. Ca pentru a-si cere iertare, le gati acestora si facuse curatenie dupa care isi lua ramas bun si se intoarse la mama sa vitrega cerandu-i si ei totodata iertare .
