Decebal
Fiu al lui Scoryllo, rege al Daciei de vreo 40 de ani (28/29-68/69 d.H.), Decebal a urcat pe tron după Duras-Diurpaneus (68/69-86 d.H.), într-o perioadă de maximă confruntare între daco-geți şi romani, împăratul acestora din urmă fiind Domițian, acesta fiind primul conducător roman care şi-a propus cucerirea Daciei.După o primă victorie, într-o regiune montană din apropierea capitalei dace Sarmizegetusa, în care a căzut victimă un renumit general roman-Cornelius Fustus-, Decebal a fost învins la Tapae (anul 88 d.H.), dar, în ciuda acestui lucru, a încheiat o pace favorabilă cu romanii (în anul 89 d.H., câştigând chiar şi ceva bani).
Treisprezece ani mai târziu, tânărul împărat Traian (98-117 d.H.) a relansat politica de expansiune spre Dunăre şi Carpați, în urma a două războaie.În primul (101-102 d.H.), deşi Traian a obținut cu greu victoriile de la Tapae şi Adamclisi, Decebal a reuşit să-l hărțuiască şi să păstreze entitatea statală.În cel de-al doilea (105-106 d.H.) însă, deşi Decebal reuşeşte să-l ia prizonier chiar pe comandantul grupelor române de ocupație, generalul Longinus, învingător va fi împăratul Traian, grație posibilității de a întări armata cu forțe proaspete, trecute pe podul de la Drobeta, construit de Apolodor din Damasc.Obligat să părăsească capitala Sarmizegetusa, refugiindu-se în munți, Decebal se sinucide pentru a nu cădea prizonier.
Spre deosebire de celălalt mare conducător al Daciei, Burebista (82-44 î.H.), chiar dacă nu a reuşit să unifice toate teritoriile Daciei şi, deşi înfrânt, Decebal a intrat in istorie ca un bun conducător, atingând apogeul dezvoltării economice şi politice (pe vremea sa); abil diplomat fiind, a ştiut să facă alianțe şi să încheie tratate de pace favorabile; de asemenea, a fost şi un excelent strateg militar.De aceea, marele istoric grec Dio Cassius l-a descris drept un bărbat ,,foarte priceput în ale războiului şi iscusit în faptă, ştiut să aleagă bine prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp.Anul în a întinde curse, era viteaz în luptă, ş tiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp potrivnic de temut al romanilor".
