Oh, și ne-am întâlnit din nou
Tu, lăsînd cu tine un ecou
Ecoul dragostei noastre suferinde
Cum m-ai lăsat sorților izbânde...
Nu erai tu, dar și nici eu.
Era mașina care se-ndepărta
In zorile în care nu era “mereu”
Niciodată—asta nouă ne era soarta.
Și ai plecat, lăsând un pat gol
Lăsându-mă pe mine,simțindu-mă la sol
Și tot ce ne lega era doar cerul,
Stelele și luna, în sufletele noastre-gerul...
Mă măcina sufletul greu, spulberat
Căci doar iubirea îl făcea eliberat
Dar acum tot ce a rămas
Erau diminețile și mirosul de gaz.
P.S—sorry dacă ceva nu are sens, sper că am fost de folos
