Consider că opera "Popa Tanda" de Ioan Slavici este o nuvelă întrucât respectă trăsăturile acestei specii literare.
În primul rând, textul are o construcție riguroasă în care se pot delimita momentele subiectului. În expozițiune este prezentat dascălul Pintilie al cărui fiu, părintele Trandafir ajunge preot în satul natal, în Butucani. Intriga este momentul care declanșează acțiunea și în text dezvăluie firea impulsivă a preotului Trandafir, care a cauzat mutarea lui în Sărăceni, unde încearcă să facă o schimbare. În desfășurarea acțiunii sunt prezentate modalitățile prin care preotul încearcă să schimbe atitudinea sărăcenilor : predici pilduitoare, sfaturi și chiar batjocora. În urma acțiunilor sale se alege cu porecla "Popa Tanda". Punctul culminant marchează schimbarea de atitudine a preotului care determină și schimbarea comportamentului sătenilor. Aceștia îi urmează exemplul și își renovează casele apoi cultivă pământul. Deznodământul îl înfățișează pe părintele Trandafir la bătrânețe mulțumit și mândru de familia sa, iar pe Sărăceni încântați de noua înfățișare a satului.
În al doilea rând, în centrul acțiunii este părintele Trandafir surprins în evoluție de la preotul tânăr lipsit de experiență și impulsiv, la omul matur, echilibrat, devenind un exemplu pentru sat. Personajul este implicat într-un conflict puternic fiindu-i evidențiate atât calitățile cât și defectele. Naratorul obiectiv conturează în mod direct portretul moral al personajului însă caracterizarea reflectă implicarea afectivă, adică exprimarea unui punct de vedere personal asupra personajului: "și harnic și grijitor om este părintele Trandafir", dar "este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată". Așadar, preotul este implicat într-un conflict exterior puternic cu sătenii. Și atitudinile sale sunt contractate (diferite) pe parcursul operei.
În concluzie, opera "Popa Tanda" este o nuvelă în care, autorul transmite un mesaj profund despre puterea exemplului că atitudinile altora pot fi modificate prin puterea exemplului personal.
