ploua încet si des , picături reci de toamna ca o perdea trista peste semiobscuritatea dinaintea întunericului nopții. Încercam sa merg repede târându-mi picioarele obosite , bătrâne peste caldarâmul umed, nu mai sunt tânăr îmi reverbera in gând o idee stresanta , grăbindu-ma spre casa, mică cocioaba in care am fost uitat , in speranța unui colt cald de viața. Am crezut ca sunt nemuritor , ca timpul nu exista ca in filozofia einsteiniana dar nu e așa sunt un biet muritor si întunericul ma va cuprinde odată si odată .....
Vreau coronița
