Vis de iarnă
Ningea cu fulgii pufoși.
Cerul dorea zâmbete, pământul nu se rotea.Era o zi posomorâtă cu multă zăpadă, mașini ce claxonau, oamenii erau grăbiți, alții făceau cumpărături. Eu mă pierdeam prin mulțime. Îmi doream să fie un coșmar. Lumea era dură, plictisită, supărată, alții aveau necazuri. Un lucru era cert. Eu doream libertate, încredere. După 40 de minute s-a făcut liniște. Cartierul era ca și pustiu. Un om se mai vedea pe trotuarul alăturat, iar eu înspăimântată îmi căutam părinții. Probabil că și ei mă căutau, dar se făcu liniște odată cu ei. Cerul se întristase. A apărut o ceață ciudată, iar apoi din cer a căzut un fulg foarte mare, gros și real. Mi-a căzut lin în palma mea întinsă. L-am strâns în brațe și mi-am pus o dorință. A doua zi m-am trezit acasă cu familia mea, era Crăciunul. Era doar o imaginația mea uitându-mă pe fereastră, iar eu uitucă parcă citind o carte, am adormit, iar mama m-a dus în cameră.
A fost o iarnă de poveste și un Crăciun minunat, dar și înfiorător cel puțin, pentru mine.
