Răspuns:
Într-o dimineață însorită de mai, Maria și Alex au decis să petreacă o zi în pădurea de la marginea satului. Frunzele verzi ale copacilor erau scăldate în lumina blândă a soarelui, iar trilurile păsărilor umpleau aerul de o muzică veselă.
Pădurea era plină de viață. Pe cărări umbroase, cei doi exploratori amatori descopereau cu entuziasm fiecare colțișor. În timp ce mergeau, Alex a observat o mișcare în tufișurile de lângă potecă.
- "Maria, ai văzut asta?" întreabă el, arătând cu degetul spre tufișuri.
- "Ce anume?" răspunse ea curioasă, apropiindu-se.
- "Cred că e un iepure! Uite, se ascunde acolo!" spuse Alex încet, să nu sperie animalul.
- "Wow, chiar e! Ce drăguț e! Hai să nu-l deranjăm, să-l lăsăm în pace," sugeră Maria zâmbind.
Continuându-și plimbarea, cei doi ajung la o poiană luminată, unde florile sălbatice colorau pajiștea. Se așezară pe iarbă și scoaseră prânzul din rucsacuri. În timp ce mâncau, Maria observă un veveriță jucăușă alergând pe trunchiul unui copac.
- "Uite, Alex, ce simpatică e veverița asta! Parcă ne invită să ne jucăm cu ea," spuse Maria râzând.
- "Da, e tare prietenoasă," răspunse Alex. "Pădurea asta chiar are un farmec aparte. Mă simt de parcă aș fi într-un basm."
După ce și-au terminat prânzul, au decis să se întoarcă pe poteca ce ducea spre casă. Pe drum, s-au oprit să admire un pârâu cristalin care șerpuia printre pietre și rădăcinile copacilor bătrâni. Pădurea le oferise o zi plină de descoperiri și bucurii simple, iar cei doi prieteni s-au întors acasă cu inimile pline de amintiri frumoase.
A fost o zi de neuitat, una care le-a reamintit cât de minunat poate fi să petreci timp în natură, departe de agitația cotidiană.
