Citește textul cu atenție. CARACTERIZARE PERSONAJ - model Stropi mari de ploaie începură să cadă cu violență. Asta îl mobiliză şi pe Plească, iar acesta o luă pe urmele lui Adam. Rocky rămase în urma lor pentru a-i ajuta la nevoie. Mai aveau doar câțiva pași până la desiş, când stropii mari de ploaie se transformară în gheață. La început boabe mici, ca de mazăre, care creşteau însă de la o clipă la alta [...]. Băiatul încasa din plin loviturile pe spate, pe umeri, pe ceafă, îl durea, îl ustura, simțea că gheața îi va găuri tot corpul. Îngrozit, începu să plângă şi încercă să se ridice, ca să ajungă mai iute în desişul care i-ar fi oferit puțină protecție. Reuși să facă doi pași, până ce-l lăsară picioarele, moi şi grele ca de plumb. Se prăbuşi pe burtă în iarba mare zdrobită în jurul lui de bucățele de gheață ce cădeau cu viteză şi greutate din cerul întunecat. Apoi, deoadată, deşi îl durea tot corpul, îşi dădu seama că gheața nu îl mai loveşte. Se răsuci şi privi în sus: Rocky era deasupra lui şi-l proteja cu propriul trup [...]. Adam înțelesese că trebuie să fugă cumva de acolo, că orice clipă de întârziere îi face lui Rocky mai mult rău şi că va fi rănit, poate grav. Băiatul îşi propti palmele în iarbă şi se ridică pe picioare. De la adăpostul desişului, Pleaşcă privea scena ireală: Adam se ridicase, iar Rocky încerca în continuare să-l protejeze, ținându-i acum deasupra capului brațele lungi. Adam făcu un prim pas, cu Rocky în urma sa ca o umbră protectoare. Încă un pas, mai repede, şi încă unul, şi mai repede. Adam se mişca pe propriile picioare, ezitant, nesigur, clătinat, dar se mişca. Pentru prima dată în viața lui, păşea singur. Nedezlipit, în spatele lui, Rocky îi era în continuare scut şi sprijin la nevoie. Așa, reuşiră amândoi să ajungă în desiş, unde Adam se prăbuşi la picioarele lui Pleşca. Cu fața în iarbă, începu să plângă în hohote. Hohote prelungi, eliberatoare. Dar nu plângea de durere. Nu plângea din cauza fricii. Plângea de fericire, pentru că mersese pe picioarele lui. Acei paşi nesiguri, pe care îi făcuse însă singur, fără sprijin, erau cea mai mare victorie a vieții lui. Rocky se aplecă şi îl mângâie pe părul ud. Adam se opri din plâns, se răsuci pe spate şi prinse mâna cimpanzeului. Ai oprit gheața ca să nu mă lovească. Rocky îi zâmbi. Corpul îl durea teribil. Dacă nu ar fi fost acoperit de blana neagră, s-ar fi văzut că era plin de vânătăi, iar capul îi era o colecție de cucuie mici şi mai mari. Dar, bucuros pentru reuşita băiatului, treptat, nu mai simți durerea. Îi strânse şi el mâna copilului şi, cu vârful degetului, îi şterse lacrimile de sub ochi. Nu-i putea spune nimic, dar ceea ce tocmai făcuse pentru el şi acest gest simplu spuneau totul. Legătura dintre el şi băiat era tot mai puternică. Extenuat, se lăsă pe spate, lângă el. În apropiere, şi el pe spate, se afla Pleaşcă. Obosit, dormea. Alex Denorrici Adam conilul viitorului​