Într-o zi întunecată, împăratul statea de obicei în tronul său, tăcut și posomorât, cu gândurile adâncite în întuneric. Curtenii îl priveau cu teamă, observând suferința care-i întuneca sufletul.
"Timparate luminate, ce atâta jale în sufletul tău?" întrebă unul dintre credincioșii săi, încercând să aline durerea suveranului lor.
"As găsi eu leac la mahni - stăpânului nostru," interveni un alt curtean, "trebuie să îl invioreze trupul și sufletul un cântec de pasăre străină, și tot felul de cântece frumoase."
La aceste cuvinte, o voce hotărâtă strigă: "Da! Da! Așa să fie!" Toți curtenii erau de acord cu această hotărâre, iar curând trei pasări fără pereche urcară saltând scările palatului, aducând cu ele cântece fermecătoare și lumina speranței în inima împăratului.
