Ai pe acest site : https://www.descopera.ro/cultura/9550861-istoria-tobelor-o-poveste-ritmata/amp
Zice : Cine crede că o clasificare a instrumentelor muzicale e treabă uşoară, acela n-a încercat niciodată să le clasifice. Că e foarte dificil, o arată numeroasele sisteme de clasificare propuse până în prezent, care încearcă să acopere enorma varietate a acestor obiecte, atât de larg prezente – geografic şi temporal – în viaţa omenirii. Uriaşa lor diversitate este un obstacol şi, în acelaşi timp, o provocare, devenită şi mai complexă în epoca modernă, când progresele tehnologiei au permis inventarea unor instrumente pe care muzicienii din urmă cu două secole nici nu şi le-ar fi putut imagina măcar.
Dar, chiar şi fără fantasticele maşinării muzicale bazate pe electricitate şi unde fel de fel, născocite în ultimele 10 decenii, istoria de mii de ani a muzicii e deja plină de mii de tipuri de instrumente, poate mult mai simple în ceea ce priveşte principiul constructiv, dar nu mai puţin complexe, în ansamblu, în ceea ce priveşte varietatea soluţiilor constructive. Iar dintre cele mai vechi şi mai răspândite – în zeci de variante – tobele par să fie cele mai prezente, însoţind aventura omului, în timp şi spaţiu, la sărbătoare şi la război deopotrivă, cu sunetul lor pătrunzător.
Ce este o tobă? Păi, detaliind puţin definiţia, este un instrument muzical (cu percuţie, cum am zis) din grupul aşa-numitelor membranofone, care formează una dintre cele patru categorii de bază din sistemul de clasificare Hornbostel-Sachs, publicat în 1914 şi care este, la ora actuală, sistemul cel mai larg utilizat de specialiştii în domeniu (organologi, aşa se cheamă cei care studiază instrumentele muzicale).
Membranofonele sunt acele instrumente muzicale în cazul cărora sunetul este produs prin vibraţia unei membrane întinse – o definiţie seacă, dar ce să-i facem, asta înseamnă rigoare ştiinţifică în materie de clasificări şi definiţii, chiar şi când e vorba despre muzică.
Aproape toate instrumentele incluse în această categorie sunt tobe, existând foarte puţine excepţii. Toba este instrumentul membranofon prin excelenţă.
Design-ul de bază al tobelor a rămas practic neschimbat de mii de ani. În ciuda variaţiilor de formă şi cu toate schimbările aduse de utilizarea unor materiale moderne în locul celor tradiţionale, toba a rămas, în liniile ei esenţiale, ceea ce era şi acum 100 de ani sau 1000 de ani: o membrană întinsă peste o carcasă, cu rol de cutie de rezonanţă – chestie uşor de înţeles chiar şi pentru copiii care îşi fac primele tobe din folii de celofan întinse peste gura unui ghiveci şi strânse bine cu sfoară.
Sistemul de clasificare invocat mai sus face diferenţa între tobele lovite (cu mâna goală sau cu unelte speciale – beţe şi ciocănele anume fabricate), tobe cu fricţiune la care sunetul este produs prin frecarea membranei tobei cu degetele sau cu un obiect, şi tobe la care sunetul este produs prin acţiunea asupra unei tije sau corzi ataşate de membrană, vibraţiile corzii se transmit membranei, care produce, vibrând la rândul ei, un sunet specific. Un exemplu de instrument de acest ultim tip este buhaiul nostru, un vechi instrument muzical folosit în mod tradiţional la sărbătorile de iarnă, pentru a acompania „urăturile” de Anul Nou (iată mai jos şi un material video, ca să vedeţi cum se „cântă” la el şi să auziţi cum sună).
