Mesajul transmis de cele două strofe este acela al iubirii unice pe care doar Eminescu o poate reada, împletind realul cu fantasticul! De fapt este iubirea adolescentină în care poetul își dorește cu ardoare ca iubita să iasă din tei asemeni „unei craiese tinere“, o făptură de vis, de vrajă al cărei portret este surprins cu acuratețe. Frumusețea zânei este una tipică femeii eminesciene, fiind realizată printr-o multitudine de epitete și comparații: ,,tanara craiasa’’,„ochii mari“, „micul picior“, „păru-i blond și moale ca mătasea“, „grumazul alb“, „trupul ei cel alb“.
-----------
Strofele III și IV
Alături teiul vechi mi se deshcide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.
Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.
