Răspuns:
În umbra serii când se-ntunecă cerul stelar,
Cu raze tandre sărutând pământul dulce-amăr.
Versuri de dor și visuri ce plutesc în vânt,
Prind aripi de speranță în tainicul lor cânt.
Prin vălul de seară, sufletul se deschide,
Ca o floare de dor, în lumina ce glăzduiește.
Cuvinte tremurânde, melodia lor magică,
În dans cu luna, sub cerul cu zâmbetul de aburatică.
Pe culorile amurgului, răsare poezia mea,
Un imn al iubirii ce-n inimi se strecoară mereu.
Cu metafore delicate, se leagă în versuri lirice,
Iar cântecul lor se-aude, o aripă de vis să ridică.
Prin câmpuri de sentimente, cu stelele de ghid,
Textul liric călăuzește-n universul iubirii înstrăinate.
În fiecare rimă, o fărâmă de lumină divină,
Poezia devine cântec, plăsmuire a sufletului în lumină.
Și așa, în serată, sub cerul înstelat,
Textul liric răsare, ca un poem îndrăgostit și împlinit.
Prin cuvinte, iubirea își țese a sa poveste,
O melodie a inimii, în poezie să zâmbești și să rămâi copleșit.
Ce noroc pe tine ca avem aceasi tema
