II. A. "După războiul ruso-româno-turc din 1877-1878, la Congresul de la Berlin (1878), marile puteri au condiționat recunoaşterea Independenței de Stat a României de modificarea articolului 7 din Constituție, în sensul emancipării politice a evreilor. Până la urmă, în octombrie 1879, Parlamentul român a aprobat o modificare formală: evreii vor "putea obține naturalizarea" dar nu din oficiu, ci în anumite condiții, nu imediat, ci după un termen de cel puțin 10 ani și nu în bloc sau pe categorii, ci pe bază individuală, fiecare caz trebuind să fie aprobat printr-o lege specială de plenul Parlamentului. Persoanele interesate trebuiau să depună un dosar cu documente și cerere de naturalizare adresată Parlamentului. (...) În următoarele două decenii (1881-1900), de pildă, au fost naturalizați doar 22 de evrei, în medie, cam un evreu pe an." (Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română) B. "Scopul lor nu este altul decât „aservirea economică a țărei" şi asigurarea dominației economice în defavoarea românilor. Iar dacă la forța lor economică s-ar adăuga și forţa politică dată de emancipare, atunci evreii „vor ajunge să ocupe pozițiunile cele mai înalte, funcţiunile publice cele mai mari și să puie mâna pe puterea legislativă, încât la un timp oarecare ţara să devină jidovească. "(Vasile Conta, Chestia evreiască. Discurs ținut în şedinţele Adunării Deputaţilor (4-5 sept 1879) împotriva modificării Art. 7 din Constituţia de la 1866) C. Pornit dintr-un stetl din Moldova «plin de colb și de evrei», cum scria undeva Sadoveanu - evreul din pictura lui Grigorescu merge la București să depună la Parlament o cerere de naturalizare, aducând cu el - ca plocon - o gâscă. Hazul uriaş al situației reprezentate în tablou constă în faptul că bietul evreu își închipuia că un plocon minor - o gâscă (și încă vie!) - poate fi ​