Reluarea enumerării respective se face abia spre final, când narațiunea ajunge într-un alt cadru temporal, acela al momentului când ea este scrisă: „Parcă văz încă odaia ceea... Ce pat!... ce perdeluțe!...” etc.
După părerea mea, imaginea acelei odăi deosebite l-a impresionat atât de tare pe povestitor, încât amintirea ei nu s-a șters odată cu trecerea anilor. Această amintire îi este foarte dragă și acum.
Nu sunt de acord cu ideea că protagonistul a rămas mereu sub farmecele hangiței, deoarece el scăpase de obsesia de a se întoarce la han și își construise o viață bună, căsătorindu-se și întemeind o familie. Dar amintirea acelei aventuri i-a rămas puternic întipărită în memorie.
