Răspuns :
Răspuns:
O prietenie extraordinară rămasă în istoria literaturii. S-au întâlnit în toamna lui 1874 pe ulițele Iaşului, şi de atunci încolo nimeni nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu. Se sfătuiau împreună, îşi citeau unul altuia poveştile ori poeziile. Discutau despre cărțile citite şi despre câte se întâmplă în lume.
O prietenie rămasă în istorie. De ce? Pentru că doi oameni culţi sunt mereu pe aceeași lungime de undă, au un drum comun şi, deşi diferiţi, se completează perfect într-un întreg. S-au împrietenit în scurt timp, Eminescu fiind impresionat de hazul lui Creangă, de felul în care rostea vorbele, proverbele şi zicătorile din popor, de mintea ageră pe care o avea.
Ion Creangă, cu dinamismul lui nemaiîntâlnit, i-a arătat priveliştea Iaşului, l-a prezentat prietenilor lui, l-a pus la masă şi au pierdut multă vreme prin crâşmă. Şi de atunci încolo, nimeni “nu mai văzu pe Eminescu fără Creangă şi pe Creangă fără Eminescu”.
La acea vreme, Creangă nu s-a dedicat scrisului, dar se presupune că Eminescu l-a îndemnat să ia condeiul în mână. Astfel a ajuns să prezinte prima povestire Junimii, fiind declarat “admirabil scriitor poporal”.
La fiecare poveste scrisă, cum a fost și Harap-Alb, îi cerea părerea lui Eminescu. Acesta refuza să îl îndrepte, zicând: “Lasă Creangă, ai să citești în Junimea, tu nu ai nevoie să fii corectat de nimeni.” Dar totuși Eminescu îl încredința că de acum este un scriitor în toată puterea cuvântului și îi prezenta obiceiurile scriitorilor iluștri.
Nu știu dacă e bine
Bafta in continuare
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau nevoie de ajutor, vă rugăm să ne contactați cu încredere. Așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista dumneavoastră de favorite!