9. Asociază fragmentul din Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 - 100 de cuvinte, o valoareculturală/morală comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
Textul: ȘTEFAN.: Să fie aşa târziu? Mergem la masă? CORINA: Nu. Mai e mult până la prânz. Dar îi dă de știre lui Bogoiu. Până se adună cu toți, până se îmbrăcă, până-l strigă pe maior de la pescuit. Şi de la lac până aici e o bucată bună de drum. CORINA: Într-adevăr... nu mi-am dat seama. Ne-am luat cu vorba. Si abia ȘTEFAN: Oricum, ce repede a trecut vremea.. acum îmi aduc aminte, veneam să-ti spun un lucru foarte important.. ȘTEFAN: Găsești că nu mi-ai spus destule? CORINA: Nu glumi. Era ceva foarte serios. (Se gândește, încearcă să-şi aducă aminte, și în cele din urmă găsește.) Da. Aștept un telefon. ȘTEFAN (cu o indiferență puţin prefăcută): Foarte bine faci. CORINA: Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcţioneze ȘTEFAN: Să sperăm că va funcţiona. Mai ales că l-ai reparat. CORINA: Tocmai de aceea. L-am reparat și aş vrea ca între timp să nu se strice ȘTEFAN (galant): Domnișoară, v-o doresc din toată inima CORINA: Nu e de ajuns. ȘTEFAN: Mai mult nu pot face CORINA: Ba da. Poți face un lucru foarte precis. (Se apropie de el şi fîl priveste drept în ochi, scontând efectul.) Să nu-l strici. ȘTEFAN (fals degajat): Eu? CORINA: Nu încerca să protestezi. Dumitale îţi stă bine când ești sincer. Haide, puţin curaj, ce Dumnezeu! Suntem bărbaţi. Ai stricat telefonul şi aparatul de radio. Nu-ţi fac niciun reproș. Poate că asta intră în programul dumitale de fericire. Nici nu întreb de ce l-ai stricat.. STEFAN (un moment ezită, parcă ar voi să nege, parcă ar voi să reziste. În cele din urmă cedează): Mă irita. Firul ăsta aveam impresia că mă leagă de tot ce am lăsat în urmă. Mă împiedica să uit. Prin el putea să năvălească aici, oricând, toată viaţa de dincolo. O știre, o chemare... Și pe urmă, nu puteam să sufăr cum erați toată ziua cu ochiila el: o să sune? n-o să sune?... In prima zi, un ceas întreg a stat prietena dumitale, madame Vintilă, la telefon, zbierând cuvinte de dragoste nu ştiu cui la București. Bårbatu-său, se vede. Era trivial, crede-mă, de ce nu-l lasa în pace? De ce nu încearcă să-I uite puţin? E vacanță, pentru Dumnezeu! CORINA: Gelos? ȘTEFAN: Nuu! Amorul nu intră în programul meu de vară. CORINA: Atunci, suntem înţeleşi. Imi lași telefonul în pace. Cel putin până voi termina convorbirea. Aștept să mă cheme. CORINA: Intră indiscreția în programul dumitale de vară? STEFAN: Uneori. Nu vrei să-mi spui? CORINA (fără cochetărie): Nu, pot să spun! ȘTEFAN: Domnul de la Civita Vecchia? CORINA: Cine? (Dă cu ochii de tablă, pe care a rămas desenul Mediteranei. întelege și exclamă.) A!... ai ascultat? Prin urmare, domnul meu, din absoluta dumneavoastră indiferenţă, mai aveţi din când în când timpul să trageţi cu urechea.. ȘTEFAN: Domnul de la Civita Vecchia? CORINA: Poate. Poate el. Poate altcineva
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau nevoie de ajutor, vă rugăm să ne contactați cu încredere. Așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista dumneavoastră de favorite!