REZUMATUL Sărăcuțul de Emil Gârleanu S-a iscat un vârtej ca din senin. S-a înşurubat în pământ, apoi a pornit-o, tehui, peste câmp, curţi şi livezi, luând cu el tot ce găsea mai uşor în cale . Şi dacă de pe jos fura flori, pene şi hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuş, un cărăbuş mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochisorii ca două neghiniţe. Cărăbuş de primăvară. Când l-a luat vârtejul pe sus, şi-a strâns şi el picioruşele şi a văzut că poate zbura fără să dea din aripi. Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înțepenit o clipă ca un sfredel, apoi, s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă, la pământ. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului, tantos, cu pieptul în platoşă, cu pintenii arcuiţi, venea un cocos. ,,la! Scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta mă-nghite!" Cocoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte...Am scăpat!" gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cocoş. Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se făcu mai mic decât era, ținându-şi sufletul: ,,Acuma chiar c-am păţit-o!" Când ajunse curcanul în dreptul cocoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul peste spate; iar cocoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălță în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ: îşi dădeau bineţe. Cocoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când II ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă:,,Bine c-am avut noroc!" Dar deodată, de după un gard, sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un paun. Pasărea se legǎnǎ o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum.,,De ăsta nu mai scap!" crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise şi, lăsându-l, îşi văzu de drum. Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viață. Dar uite: colo e drumul, sub el- hârtia, pe dreapta gardul, trăieşte . Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de- acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mǎrişor ceva decât o nucă, zbură spre el.,,Ei! De aşa păsări mici, mai de seama mea, mi-i drag şi mie", gândi cărăbuşul, pregătindu-se chiar să dea sturzului ziua-bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă, cu lăcomie , cărăbuşulşi: hap! hap! mai să se înece, II înghiţi. Sărăcuţul cărăbuş! De pe gard, o vrabie, care văzuse multe în viața ei, îşi aşezase puişorii în rând, så privească, de cum zǎrise cărăbuşul jos. Şi acum îşi lua zborul într-alt loc, strigându-şi după dansa odraslele care duceau în minte o învăţătură mai mult.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau nevoie de ajutor, vă rugăm să ne contactați cu încredere. Așteptăm cu drag să reveniți și nu uitați să ne salvați în lista dumneavoastră de favorite!