Dau coronita!!!!!!!!!!!!!! Liviu Rebreanu Citește textul și răspunde cerințelor formulate: Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleşindu-l. Se simţi mic şi slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare sau ca o frunză pe care vântul o vâltoreşte cum îi place. Suspinǎ prelung, umilit şi înfricoşat în fața uriaşului: - Cât pământ, Doamne!... în acelaşi timp însă, iarba tăiată şi udă parcă începea să i se zvârcolească sub picioare. Un fir îl înţepa în gleznă, din sus de opincă. Brazda culcată îl privea, neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată cu o mândrie de stăpân. Şi atunci se văzu crescând din ce în ce mai mare. Vâjäiturile stranii păreau nişte cântece de închinare. Sprijinit în coasă, pieptul i se umflă, spinarea i se îndreptă, iar ochii i se aprinseră într-o lucire de izbândă. Se simţea atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul... Totuşi, în fundul inimii lui rodea ca un cariu părerea de rău că din atâta hotar el nu stăpâneşte decât două-trei crâmpeie, pe când toată ființa lui arde de dorul de-a avea pământ, mult, cât mai mult... lubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimasă: «trebuie să aibă pământ mult, trebuie»! De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă. (Liviu Rebreanu,,,lon") Analiza textului​